Icoana Intrării în Ierusalim

              Este zugravită ca icoană praznicală, singură pusă pe tetrapopodul obișnuit pentru închinarea credincioşilor în ziua praznicului sau în catapeteasmă, în şirul icoanelor praznicelor împărăteşti. Pe pereţii locaşului de închinare — în biserica — este zugrăvită în conca de nord a absidei naosului, în imediată vecinătate cu icoana Învierii (Voroneţ) sau în absida altarului — partea de sud (Dobrovăt) .

Ea este descrisă de Sfinţii Evanghelişti : „lar cînd S-a apropiat de Ierusalim şi au venit la Betfaghe la Muntele Măslinilor, atunci lisus a trimis pe doi ucenici, zicându-le : mergeţi în satul care este înaintea voastră și îndată veți găsi o asină legată şi un mânz cu ea, dezlegaţi-o şi aduceţi-o la Mine. Si dacă vă va zice cineva ceva, veţi spune că-i trebuie Domnului; și le va trimite îndată. Iar acestea toate s-au făcut ca să se plinească ceea ce s-a zis prin proorocul ce zice : Spuneţi fiicei Sionului : lată Împăratul tău vine la tine blând și şezând pe asină, pe mânz, fiul celei de sub jug. Mergând deci ucenicii şi făcând după cum le-a poruncit  lisus, au adus asina şi mânzul şi deasupra lor şi-au pus veșmintele, iar El a şezut pe ele. Şi cei mai mulţi din mulţime îşi aşterneau hainele pe cale, iar alţii tăiau ramuri din copaci și le aşterneau înaintea Lui şi care veneau după El strigau zicând : Osana, Fiul lui David ! S-au mâniat şi I-au zis: Auzi ce zic aceștia ? Iar Iisus le-a zis : Au niciodată n-aţi citit că din gura copiilor şi a celor ce sug Ţi-ai pregătit laudă... ? (Mt. 21, 1-12, 15-16).

Sfinţii Evanghelişti Marcu şi Luca vorbesc numai de mânzul asinei nu şi de asină : „Mergeţi... îndată veţi afla un mânz legat, pe care n-a şezut până acum nici un om. Dezlegaţi-l...6 (Mc. 11, 2; Lc. 19, 30). Strigătele de primire exclamate de mulțime au fost variate, aşa cum se desprinde din Sfintele Evanghelii. Marcu : „Osana, bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului ! Binecuvântată este împărăţia ce vine a Părintelui nostru David! Osana întru cei de sus ! (11, 9-10); Luca: „Binecuvântat este Împăratul care vine întru numele Domnului! Pace în cer și slavă întru cei de sus”.  Ioan: „Osana ! Binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel (12, 13). Sfântul Evanghelist Luca arată că şi „mulţimea ucenicilor bucurându-se a început să laude pe Dumnezeu cu glas tare, pentru toate minunile pe care le văzuseră“ (19 37), dintre care cea mai mare învierea lui Lazăr, cum menţionează Sfântul Evanghelist loan despre mulţimi: „De aceea L-a şi întâmpinat  mulțimea pentru că auzise că El a făcut minunea aceasta — învierea lui Lazăr“ (12, 17-18). Sfântul Evanghelist Luca mai dă şi  amănuntul : „Dar unii farisei din mulţime au zis către EL: Învăţătorule, ceartă-Ți ucenicii! Şi EI, răspunzind, a zis: Zic vouă:   Dacă vor tăcea aceştia, pietrele vor striga“ (19, 39-40) . Întreagă  această măreţie a faptului dumnezeiezeiesc, starea de bucurie sinceră a mulţimilor  care au strigat pentru toate minunile pe care le văzuseră ca și starea de invidie și răutate a fariseilor care reproşau Mântuitorului pentru strigătele ucenicilor și o dată cu ele şi cele ale mulțimilor sânt înfăţişate de vechii  noştri iconari cu toată iscusinţa cerută de importanţa faptului dumnezeiesc al intrării în Ierusalim, Mântuitorul se descoperă și mărturisit de mulţimi ca „Împăratul lui Israel”, ca ,,Dumnezeu” (Lc. 19, 37).       

Dionisie de Furna, sintetizind tradiţia iconografică ajunsă până în vremea sa şi călăuzindu-se de textul Evangheliilor praznicului îndrumă : „O cetate și în afara ei un munte şi Hristos sezând pe un măgăruş şi binecuvântând, iar dinapoi apostolii şi dinainte-i pe munte, un copac, iar în copac câţiva copii ce taie ramuri cu securile şi le aruncă jos iar un alt copil ce se urcă şi priveşte în jos spre lisus; mai în jos de măgăruş iarăși copii, unii purtând crenguţe, alţii înghesuindu-se, alţii aşternându-şi jos veşmintele, alţii aruncând ramuri de palmieri sub picioarele apostolilor ; iar în afara porţii mulţime de iudei, femei și bărbaţi, purtând în braţe ori pe umeri copii ce ţin la rândul lor ramuri, iar alţii Îl privesc pe Hristos de pe ziduri şi de pe porțile lăturalnice ale cetăţii “.

Cîteva observaţii se impun pentru a sublinia din adâncimea conţinutului teologic al icoanei Intrării Domnului în Ierusalim.

Chipul Mântuitorului ocupă locul central al compoziţiei; El stă pe asin — mânzul asinei — nu călare obișnuit, cu un picior pe o parte și cu alt picior pe cealaltă parte, ci cu amândouă picioarele de aceeași parte. El este înfățișat stând ca pe un tron; nu pe tronul slavei ci pe tronul smereniei, pe asin, animalul cel mai smerit socotit întotdeauna, faţă de cal, simbolul stăpânirii acestei lumi. La acest înteles al șederii Mântuitorului pe asin ne conduc atât cuvintele Evangheliei luate din prooroci (Is. 62, 11; Zh. 9, 9): „Bucură-te foarte fiica Sionului, ... iată Împăratul tău vine la tine drept și biruitor, smerit și călare pe asin, pe mânzul asinei...“ (Zh. 9, 9)

Mântuitorul, purtat de mânzul asinei, se îndreaptă către mulţimi, cu mâna dreaptă binecuvântând, iar în mâna stângă ţine volumenul închis, simbolul Evangheliei ; deşi privirea se îndreaptă către mulţimi totuşi meşterul iconar nu înfăţişează faţa Mântuitorului din profil, faţă de noi care Îl privim, ci, potrivit rânduielii iconografice și datorită neântrecutului său meşteșug artistic el înfățișează fața din trei părţi încât cu privirea Sa ne cuprinde şi pe noi cei care stăm în fața icoanei. În unele icoane deși cu mâna dreaptă binecuvântează mulțimile, cu faţa se îndreaptă înapoi, fie către Apostoli, vrând a le spune că din aceste mulţimi, care strigă: „Osana“, se vor ridica şi glasuri, nu peste mult timp, care, în vremea patimilor vor striga: răstigneşte-L, răstigneşte-L, sau către farisei, care cereau Mântuitorului să oprească strigătele, spunându-le : „Dacă vor tăcea aceştia pietrele vor striga“. În alte icoane (Voroneţ), Mântuitorul este înfățișat stand pe asin către noi și întors către mulţimi numai cu faţa, privindu-le cu sentimentul celor ce se vor întâmpla în timpul patimilor când, așa cum s-a amintit mai sus, din rândul mulțimilor vor striga: „Răstigneşte-L...”. Şederea pe mânz însemnă  întoarcerea neamurilor neânfrânate de la necredinţă la credinţă., sau Răscumpărătorul nostru cel drept a şezut pe mânz ca să piardă cutezanța cea dobitocească a vrăjmașilor. Mântuitorul a venit în lume să nimicească păcatul, sub toate formele lui, nu numai sub cea a cutezanței, și să aducă pe om la starea de integritate în care a fost creat, a cărui menire esie să laude pe Făcătorul său, pe Dumnezeu.

Deşi Mântuitorul intră în Ierusalim călare pe cel mai smerit animal, totuși mulțimile L-au primit ca pe un împărat , pe Împăratul lui Israel; aceasta, pentru că Însuși Duhul Sfânt i-a luminat și îndemnat să înţeleagă şi să mărturisească pe Împăratul lui Israel. Mulţimile au strigat, mărturisindu-L pe Mântuitorul ca Împăratul lui Israel, deci nu la îndemnul Apostolilor ci la îndemul ucenicilor bucurându-se, a început să laude pe Dumnezeu, cu glas tare, pentru toate minunile pe care le văzuse“ (Lc. 19, 37), „iar mulțimile care mergeau înaintea Lui și care veneau după El strigau zicând : Osana...“ (Mt. 21, 9). Iconarii, cel mai adesea, înfățișează mergând în urma Mântuitorului numai ceata ucenicilor, toată sau numai doi, cum vedem nu numai în icoanele vechi ale începutului vieţii creștine, ci și în cele de mai târziu, în secolul al VII-lea, cum vedem într-unul din vechile noastre manuscrise miniate, Intrarea Domnului în Ierusalim nu este numai un fapt de cunoaştere şi de mărturisire a Sa ca Împărat-Dumnezeu ci și un fapt de înnoire a omului și o dată cu el a întregii creaturi sau cunoaşterea. Și mărturisirea lui Dumnezeu este un act de înnoire, iar prin starea de înnoire, sau numai în această stare de înnoire duhovnicească. Putem să cunoaștem şi să-L mărturisim pe Dumnezeu, lăudîndu-L. Starea de înnoire este biruinţa virtuţii asupra păcatului care inseamnă moarte deci şi reuşita vieţii asupra morții, biruinţa totală fiind învierea cea obștească. Starea de înnoire fiind un lucru duhovnicesc ea se manifestă printr-o stare de bucurie care se mărturisește prin simboluri sau semne materiale purtătoare de simboluri ale unei stări spirituale-duhovnicesti, în cazul de faţă stâlpările sau ramurile de finic pline de seva primăverii pe care mulţimile le purtau în mâini și strigau cu glas de bucurie : „Osana !...”       

 Înnoirea duhovnicească este pârga învierii noastre cea de obște, simbolizată prin ramurile de copaci şi stâlpările de finic și arătată mai înainte prin învierea lui Lazar. Starea noastră de înnoire adusă prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu și împărtășită şi în fapuI Intrării în Ierusalim se păstrează și crește prin faptele cele bune, prin virtuţi, vorbind în general, care sunt ca şi stâlpările cu care mulţimile au întâmpinat pe Domnul.

Pr.Marius Botez